Hyundai nu putea să lipsească din segmentul SUV-urilor de clasă mică, așa că pe platforma lui i20 a luat naștere prima generație a lui Bayon, pe care l-am testat în versiunea hibridă, cu un motor de 1,0 litru și 100 CP, cuplat la o transmisie cu dublu ambreiaj și 7 trepte. Iată impresiile după primul test.
Au trecut doar câteva luni de când am testat noul Hyundai i20, un model care ne-a impresionat prin dotarea sa excelentă raportată la costul de achiziție, dar acesta nu a fost nicidecum singurul plus. Plăcut la conducere, agil, eficient în oraș, ușor de parcat și spațios la interior, i20 a demonstrat că a fost construit după o rețetă foarte bine pusă la punct, iar acum am descoperit aceleași ingrediente la prima generație a micului SUV Bayon.
Acesta are la bază aceeași platformă ca i20, dar are o gardă la sol mai înaltă, de 16,5 cm, ceea ce facilitează exploatarea pe drumuri mai dificile, dar și o poziție de conducere mai înaltă, plăcută de mulți în traficul urban. În ceea ce privește designul, Bayon utilizează noua imagine de marcă a Hyundai, denumită Sensuous Sportiness, cu multe forme triunghiulare, ascuțite și dinamice. Evident, vedem blocuri optice modern desenate, cu tehnologie LED și jante cu desing futurist, în timp ce paleta de culori disponibile este una generoasă.
Pentru că am pornit acest test de la dotarea excelentă din echiparea de top testată de noi, denumită Led Line M-hybrid 7 DCT, trebuie să menționăm că pentru cei 16.905 euro cu TVA primești o sumedenie de echipamente în standard, precum: instrumentar digital de 10,25 inchi, sistem multimedia cu ecran central de 8 inchi (Apple Car Play wireless și Android Auto), sistem de sunet Bose, faruri și stopuri cu tehnologie LED, selector pentru modurile de mers, volan încălzit, climatizare automată, senzori de parcare spate și un pachet impresionant de sisteme de asistență activă și de siguranță.
La acest ultim capitol, Bayon se poate lăuda cu sisteme precum: sistem de asistență la coliziunea frontală cu mașini, pietoni sau bicicliști, sistem de asistență pentru fază lungă, sistem de menținere a benzii de rulare sau sistem de asistență la pornirea din rampă.
Din punct de vedere al echipării, Bayon se poziționează excelent în raport cu prețul plătit, fiind perfect pentru cei care apreciază confortul și o mașină bine dotată, mai ales că interiorul are parte de materiale plăcute, mult mai bune decât cele cu care marca ne obișnuia în trecut la acest segment de piață. Nu trebuie uitată nici aplicația Bluelink ce permite mai multe servicii online, printre care localizarea în timp real a mașinii.
Hyundai Bayon – sistem de propulsie hibrid cu motor turbo
Așa cum am menționat anterior, sub capota lui Bayon găsim un sistem de propulsive hibrid, care are la bază un motor termic cu turbo și trei cilindri, de 1,0 litru, care dezvoltă 100 CP, iar asta îl face destul de vivace pentru traficul urban. La apăsarea pronunțată a pedalei de accelerație, turația crește susținut, iar reprizele sunt suficient de rapide chiar și pentru depășiri în siguranță în traficul extraurban.
Motorul este cuplat la o transmisie cu dublu ambreiaj și 7 trepte care crește mult nivelul de confort, însă transmisia schimbă treptele la turații foarte joase, ceea ce face ca în majoritatea timpului funcționarea propulsorului să fie una ușor subturată, unde răspunsul este lent la apăsarea accelerației. De aceea, de cele mai multe ori, este necesară trecerea în modul Sport dacă vrei un comportament mai agil și un răspuns prompt din partea motorului.
Micul motor electric care ajută motorul termic are rolul de a crește eficiența și facilitează valori de consum mai mici, susținând consumatorii electrici și sistemul start&stop. Bateria acestuia este de mici dimensiuni, are o capacitate redusă, utilă pentru sistemele auxiliare și este poziționată sub podeaua portbagajului.
Confortul bun la rulare este un alt atu al lui Bayon, care trece relativ elegant peste denivelări, cu vibrații reduse la interior și un zgomot bine atenuat. Direcția este o surpriză plăcută, fiind destul de incisivă pentru un astfel de model și permite un bun control la limită, dacă este nevoie.
La interior trebuie să apreciem senzația de spațiu generos și faptul că pe bancheta spate se poate călătorii confortabil chiar și pe distanțe medii și lungi, în timp ce volumul portbagajului este peste media segmentului, cu un volum util de 411 litri.
Fișă tehnică Hyundai Bayon 1.0 T-GDi 100 CP M-Hybrid 48V 7 DCTCT
Date tehnice | Hyundai Bayon 1.0 T-GDi Hybrid 7 DCT |
Motor | L3, turbo, benzină |
Cilindree (cmc) | 998 |
Putere (CP/rpm) | 100/4500-6000 |
Cuplu maxim (Nm/rpm) | 175/1500-4000 |
Transmisie (tip/trepte) | dublu ambreiaj, 7 trepte |
Tracțiune | față |
Dimensiuni (L/l/h, mm) | 4180/1775/1490 |
Ampatament (mm) | 2580 |
Volum portbagaj (l) | 411-1205 |
Greutate model testat (kg) | 1145 |
Accelerație 0-100 km/h (s) | 11,7 |
Viteză maximă (km/h) | 180 |
Consum WLTP (l/100 km) | 5,3 |
Emisii CO2 WLTP (g/km) | 101 |
Preț (euro cu TVA, cu reduceri și program Remat)) | de la 16.905 (vezi pagina oficială) |