Un Mini electric pentru motorsport? Pare simplu la prima vedere, dar nu e chiar așa. În cadrul unui proiect unic la nivel mondial, Mini Romania a modificat un Mini Cooper SE și l-a transformat în Mini Electric Racing, iar noi am fost la volan pentru Campionatul Național de Super Slalom.
Să modifici o mașină care are motor termic nu mai este atât de dificil, existând deja expertiză pe mai toate domeniile ce țin de acest tip de propulsie, însă dacă vorbim despre electrice nici măcar nu putem spune că inginerii care au proiectat mașinile de stradă știu la ce să se aștepte în toate situațiile.
Despre proiecte de a modifica mașinile electrice aproape că nici nu poate fi vorba, iar dacă ele implică partea de motorsport atunci le putem număra pe degete chiar și la nivel mondial. Să faci așa ceva în România pare că s-ar potrivi mai degrabă la o glumă, însă iată că uneori „se mai aliniază și planetele”.
Povestea care urmează este una extrem de interesantă, în primul rând pentru că ea a reușit și este unică la nivel mondial în acest moment. Plecând de la un Mini Cooper SE de pre-producție, care urma să își ducă zilele prin flota Mini din Germania, Alex Șeremet, PR-ul brandurilor BMW și Mini în România, a început proiectul Electric Racing. Obiectivul? Un Mini electric care să poată participa la cât mai multe competiții de motorsport din România și nu numai.
Un Mini electric de serie care să devină o adevărată platformă ce poate concura competitiv la competiții și care poate crește ca performanțe. Deși expertiza în modificarea mașinilor electric aproape că este de negăsit, Mini-ul nostru și-a găsit un partener în Vitesco Technologies, o divizie a Continental care are rolul de a dezvolta tehnologii pentru electro-mobilitate. Care a fost primul pas?
Ce modificări are Mini Electric Racing în acest moment
În primul rând s-au eliminat echipamentele inutile pentru motorsport și astfel Mini a renunțat la scaunele de serie și capitonaje ca apoi să i se monteze un roll-cage omologat FRAS, scaune şi centuri pentru competiţie, un sistem de stingere incendii automat, dar și anvelope Michelin Pilot Sport 4 foarte aderente.
Aceasta a fost doar prima fază a transformării, iar mașina a participat în această specificație, cu cei 184 CP și bateria standard la o etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă. Cel mai bun timp pentru urcarea de 5 km pe drumul de Poiană a fost 3:07,478, echivalentul unei viteze de 96 km/h, un rezultat excelent pentru un automobil electric de stradă. În regim de cursă, consumul mediu a atins 50 kWh/100 km pe urcare şi a ajuns la aproximativ 25-30 kWh/100 km beneficiind de regenerarea pe coborâre, astfel încât maşina, cu bateriile de serie, a avut suficiente resurse pentru a acoperi ziua de concurs.
Și așa Mini Electric Racing a făcut pasul spre a doua provocare din carieră, o etapă din Campionatul Național de Super Slalom, unde am fost invitați să fim piloți de ocazie. Într-o clasă a mașinilor electrice, cu modele precum Peugeot e-208, Kia Soul EV, Mini nostru trebuia să lupte de fapt cu Goliat, o Tesla Model 3 Dual Motor, cu tracțiune integrală și, cu exact, 276 CP mai puternică.
Însă avantajul nostru era greutatea redusă, pentru că după cura de slăbire, Mini a pierdut peste 150 kg și era acum undeva la pragul de 1,2 tone, extrem de puțin pentru o mașină electrică. Așadar, pentru că la Super Slalom circuitul este construit din jaloane în spații înguste, agilitatea și dimensiunile reduse sunt un mare atu.
Cum a fost ziua de concurs? Am reușit să obținem poziția a doua în clasă, după Tesla, dar cu un timp extrem de competitiv chiar și în clasamentul general. Dacă Tesla a avut un timp de 50,2 secunde, Mini Electric Racing nu a fost departe și a încheiat traseul în 52,3 secunde, un timp competitiv chiar și în clasamentul Open, unde din circa 140 de competitori am fost în primi 25.
Pentru Mini urmează noi modificări, printre cele mai importante fiind un sistem mai bun pentru răcirea bateriei, proiect la care vor participa activ cei de la Vitesco Technologies, o companie cu activitate puternic românească. Noi vă vom ține la curent cu realizările viitoare ale micului Mini Electric Racing.
Video reportaj de la eveniment
Fișă tehnică – MINI Electric Racing Vitesco Technologies
Modelul de bază: MINI Cooper SE
Motor electric sincron
Putere maximă: 135 kW- 184 CP
Cuplu maxim: 270 Nm de la 0 rpm
Putere maximă la recuperare: 50 kW
Baterie: Capacitate netă 32.6 kWh, 12 module în T integrate în podea, producător celue CATL
Modificări (în acest moment): eliminare scaune, capitonaje, roll-cage produs de service omologat FRAS, scaune şi centuri pentru competiţie, sistem de stingere incendii, pneuri Michelin Pilot Sport 4