Primele unități Dacia Spring destinate clienților au fost deja livrate de la mijlocul lunii octombrie, iar alte câteva mii sunt deja pe drum spre viitorii proprietari. Însă mulți dintre aceștia nu au studiat îndeaproape ce variante de încărcare au și care sunt opțiunile în acest sens. În materialul de mai jos am structurat cinci opțiuni existente, dar și câteva sfaturi utile despre acumulatori și rețelele de încărcare.
Dacia Spring este deja un hit în mai multe țări din Europa unde s-a poziționat direct în topul vânzărilor încă din prima lună, iar în România au început înmatriculările, majoritatea dintre ele urmând a fi raportate din luna noiembrie. Și la noi, Dacia Spring va intra direct în top, la final de an fiind de așteptat să fie lider clar al pieței de mașini electrice, chiar și cu doar două luni și jumătate de livrari.
Aflați la început de drum în ceea ce privește electromobilitatea, proprietarii de Dacia Spring încă își iau reperele necesare pentru a găsi soluții optime de încărcare pentru mașina lor electrică. De aceea, în video-ul de mai jos am explicat pe înțelesul tuturor cinci opțiuni de încărcare și am oferit câteva sfaturi în ceea ce privește protejarea bateriei pe termen lung, dar și detalii despre rețeaua de încărcare existentă în România.
Așadar, de la clasica priză de 220V și până la încărcarea rapidă DC la 30 kW, utilizatorii de Dacia Spring pot opta pentru mai multe soluții.
Motor – electric, 44 CP, 125 Nm / Transmisie – cutie automată cu o singură treaptă, tracțiune față / Performanțe – 125 km/h v. max, 0-50 km/h în 5,8 secunde / 0-100 km/h în 19,1 secunde / Portbagaj – 290 litri / Capacitate acumulatori litiu-ion – 27,4 kWh / Autonomie WLTP oraș – 305 km / Timp încărcare 0-100% la priză domestică 220V (10A) – 13,5 ore / Dimensiuni – L/l/h (mm) 3734/1579/1488/, ampatament – 2423 / Gardă la sol – 15,1 cm / Preț de bază (euro cu TVA) – 18.300 (link configurator Dacia)
Noua generație a lui Kia e-Soul poate fi considerată una dintre marile surprize ale mașinilor…
În contextul aniversării a 20 de ani în România, Michelin lansează aventura.michelin.ro, un muzeu virtual…
Chiar dacă pare simplu la prima vedere, conducerea eficientă a unei mașini electrice presupune cunoașterea…
Kia XCeed este cel de-al patrulea model al familiei Ceed, fiind lansat după Ceed (hatchback),…
Unul dintre modelele care a deschis segmentul de crossovere compacte, Nissan Qashqai este în fața…
La mai puțin de o lună de la începutul livrărilor, Dacia Spring a ajuns deja…