fbpx
MotorONE.ro

Mazda CX-30 Skyactiv-X 180 AWD AT6 – Inovația de sub capotă

Pentru a completa gama sa de SUV-uri, Mazda avea nevoie de un model poziționat între CX-3 și CX-5. Deși părea logic că noul lor SUV de clasă compactă se va numi CX-4, acesta a primit numele de CX-30. În cele ce urmează explicăm de ce s-a ales această variantă și continuăm cu informațiile despre primul test în versiunea Skyactiv-X, echipată cu noul motor revoluționar pe benzină.

Printre cei surprinși de numele ales de Mazda pentru SUV lor de clasă compactă m-am numărat și eu, însă chiar dacă în primă fază nu mi-am putut explica decizia, ea este una simplă și logică. Pe piața din Japonia, Mazda vinde un SUV denumit CX-4, diferit de recent-lansatul CX-30, astfel încât s-ar fi creat o confuzie între cele două modele. Astfel, cum CX-4 a ieșit din calcul, Mazda a ales CX-30 – chiar dacă nu este cea mai fericită alegere. Pe scurt, cu o lungime a caroseriei de 4,39 m, noul CX-30 se poziționează în clasa compactă între crossoverul de clasă mică CX-3 și SUV-ul de clasă medie CX-5.

În ceea ce privește designul, Mazda a mizat pe coerența imaginii sale de marcă și vedem imediat detaliile tipice niponilor, într-o versiune extrem de rafinată a limbajului Kodo. CX-30 nu este un model care sare imediat în atenția privitorului, căci are o prezență subtilă și elegantă, dar analizat în detaliu, fiecare element pune foarte bine în scenă imaginea generală puternică, cu linii care creează un aspect muscular. La o privire rapidă, silueta de coupe și statura destul de joasă aproape că te fac să crezi că ai în față un hatchback și nu un model care se încadrează în segmentul SUV.

Mazda CX-30 exterior spate

Ce găsim la interiorul lui Mazda CX-30?

La interior, Mazda CX-30 se remarcă prin simplitate, dar și prin utilizarea unor materiale plăcute la atingere și îmbinări ce se apropie de statutul de model premium, fiind una dintre cele mai bune realizări din segment. Integrarea comenzilor este foarte bună, cu o minimă prezență a celor fizice, care au fost reduse la maximum.

Doar lipsa unui ecran tactil (din cauza poziționării sale, departe de șofer) face uneori mai dificilă interacțiunea cu sistemul multimedia, un exemplu în acest sens fiind Apple CarPlay sau Android Auto, controlate atipic de la butonul rotativ de pe consola centrală. În spate, spațiul pentru pasageri este în media segmentului, dar nu reprezintă un etalon, CX-30 fiind printre cele mai scurte modele din segment, aspect care se reflectă și la interior.

interior Mazda CX-30

Skyactiv X – un motor revoluționar de la Mazda?

Poate cea mai importantă noutate a acestui test este prezența propulsorului Skyactiv-X, pe care îl putem regăsi și la Mazda3. Acesta aduce un principiu revoluționar de funcționare, testat de mai bine de 20 de ani de mai mulți constructori auto, dar niciodată lansat într-o versiune de serie.

Unitatea de 2,0 litri este aspirată, dezvoltă 180 CP și este alimentată cu benzină, însă îmbină modul de funcționare al unui motor diesel cu cel al unui motor pe benzină, pentru a obține o eficiență crescută. În teorie, Mazda afirmă că acest propulsor are un consum mai mic cu circa 2 l/100 km față de o unitate echivalentă ca putere.

În practică, valorile de consum sunt mai bune comparate direct cu modele similare, însă CX-30 Skyactiv-X va avea totuși un consum de circa 10 l/100 km într-un oraș aglomerat – totuși, o valoare bună. Cum sunt reușite aceste performanțe? La turații joase sau în sarcină redusă, motorul Skyactiv-X aprinde benzina prin compresie, procedeu specific unui diesel, iar în sarcină și la turații ridicate, motorul trece liniar la aprinderea prin scânteie.

Mazda CX-30 motor Skyactiv-X

Astfel, se reușește o eficiență energetică mai mare față de a unui propulsor pe benzină și apropiată de a unuia diesel, cu beneficiile unui motor pe benzină – rafinament, silențiozitate, turații ridicate. La toate aceste atribute motorul excelează, având o funcționare extrem de silențioasă, fără vibrații.

Cotat la 180 CP, trebuie ținut cont că motorul de 2,0 litri este aspirat, ceea ce înseamnă că livrează puterea liniar și poate fi catalogat mai degrabă ca un motor cu resurse generoase de putere, dar nu unul cu un caracter sportiv. Este o alegere pentru cei care caută rafinament și eficiență.

Dinamic, Mazda CX-30 se comportă tipic mărcii, oferind multă plăcere în conducere, cu multă tracțiune grație unui sistem 4×4 inteligent, dar și control și siguranță la limită. Un mare plus este nivelul de confort oferit de trenul de rulare, care reușește să filtreze extrem de bine denivelările din asfalt, deși Mazda este mai bine cunoscută pentru setările ușor rigide ale mașinilor sale. De aceea, CX-30 se mulează bine pe tiparul familistului care vrea să conducă o mașină dinamică, dar fără să afecteze confortul general.

Concluzia MotorONE.ro

Mazda CX-30 vine cu un suflu special în segment, cu un caracter tipic axact pe dinamică și pe plăcerea de a conduce, iar noul motor Skyactiv-X poate concura fără probleme la una dintre cele mai importante inovații ale ultimului deceniu din industria auto. Designul este unul atractiv, în timp ce interiorul propune materiale și finisări apropiate de segmentul premium.

Fișă tehnică Mazda CX-30 Skyactiv-X 180 AWD AT6

Date tehniceMazda CX-30 Skyactiv-X 180 AWD AT6
MotorL4, aspirat, benzină
Cilindree (cmc)1998
Putere (CP/rpm)180/6000
Cuplu maxim (Nm/rpm)224/6000
Transmisie (tip/trepte)automată, 6 trepte
Tracțiunefață
Dimensiuni (L/l/h, mm)4395/1795/1540
Ampatament (mm)2655
Gardă la sol (mm)175
Volum portbagaj (l)430
Greutate model testat (kg)1471-1556
Capacitate rezervor (l)48
Accelerație 0-100 km/h (s)9,2
Viteză maximă (km/h)204
Consum WLTP (l/100 km)7,0
Emisii CO2 WLTP (g/km)128
Preț (euro cu TVA)de la 31.590 (vezi configurator oficial)

Pe aceeași temă