fbpx
MotorONE.ro

Renault Zoe face un pas important pentru evoluția electrificării

În 2012, când Renault lansa prima generație a lui Zoe, lumea nu părea nici interesantă, nici nu înțelegea rolul lui Zoe și nici prețul cerut pentru o mașină de acest fel. Dar cât de mult s-a schimbat industria auto și percepția oamenilor asupra mașinilor electrice… În 2019, Renault Zoe face un pas uriaș în evoluția sa pentru a contracara ofensiva venită din partea lui Opel Corsa-e, Peugeot e-208 și Volkswagen ID.3. Iată toate noutățile.

Fără să schimbe prea multe în materie de design, Zoe păstrează liniile deja binecunoscute care fac ca modelul electric să fie imediat recunoscut. Totuși, aproape toate detaliile au fost ușor redesenate pentru a spori imaginea dinamică și atitudinea îndrăzneață.

Ce caracteristici tehnice propune noul Renault Zoe?

Dacă cei mai proaspeți rivali din segment, Opel Corsa-e și Peugeot e-208, au venit cu acumulatori de 50 kWh, Zoe propune un pachet de baterii de 52 kWh. Deși diferența este relativ mică, iar puterea maximă este identică, de 136 CP, Zoe propune o autonomie de 390 km în ciclul de testare WLPT, peste cei 330 km cu care intră în luptă cei doi frați din Grupul PSA.

Noul Renault Zoe

Este pachetul tehnic al lui Renault Zoe mai bun decât cel de la Opel Corsa-e și Peugeot e-208?

Aproape! Autonomia mai mare este clar un plus, puterea motorului este identică, însă Renault Zoe se poate încărca cu o putere de maximum 50 kW, față de 100 kW pentru Opel Corsa-e și Peugeot e-208 și de 125 kW pentru viitorul Volkswagen ID.3. Asta reprezintă un dezavantaj deoarece noile stații de încărcare permit astfel de puteri ridicate, ceea ce scurtează radical timpii de încărcare.

La un wallbox de 7 kW montat acasă, toate modelele de mai sus au nevoie de circa 9-10 ore pentru a se încărca complet, deci aici nu sunt diferențe.

interior Renault Zoe

Ce aduce nou Renault Zoe din punct de vedere al tehnologiei?

Trebuie să remarcăm infuzia de tehnologie de la interior, unde avem un ecran multimedia central de 10 inchi și unul de 9,3 inchi care înlocuiește vechile instrumente de bord analogice. De asemenea, nu lipsește încărcarea prin inducție a telefoanelor mobile și nici farurile și stopurile cu tehnologie LED.

Concluzia MotorONE.ro

Renault Zoe are marele avantaj de a fi un model aflat deja pe strazi de peste 7 ani, timp în care și-a creat o bază de clienți, a demonstrat ceea ce poate face și a trecut peste bolile copilăriei, multe din problemele apărute la mașinile electrice fiind remediate. Toate acestea reprezintă un avantaj față de concurență, care încă nu vinde și nu livrează mașini. Evident că lucrurile se vor schimba, dar Renault Zoe pleacă din postura de favorit în acest segment electric de clasă mică, ce urmează să fie extrem de dur și de disputat în viitor.

Renault Zoe
Noul Renault Zoe
interior Renault Zoe
2019 – Nouvelle Renault ZOE
2019 – Nouvelle Renault ZOE
2019 – Nouvelle Renault ZOE
2019 – Nouvelle Renault ZOE
2019 – Nouvelle Renault ZOE
2019 – Nouvelle Renault ZOE
2019 – Nouvelle Renault ZOE
previous arrow
next arrow
2019 - Nouvelle Renault ZOE
2019 - Nouvelle Renault ZOE
2019 - Nouvelle Renault ZOE
2019 - Nouvelle Renault ZOE
2019 - Nouvelle Renault ZOE
2019 - Nouvelle Renault ZOE
2019 - Nouvelle Renault ZOE
previous arrow
next arrow

Video Renault Zoe

Pe aceeași temă