Complet schimbat din punct de vedere tehnic față de generația anterioară, plug-in hybrid-ul lui BMW X5 se poate lăuda cu un motor termic mai mare și mai puternic, cu mai multă putere pentru motorul electric și cu o baterie uriașă pentru un PHEV, care îi permite să ruleze chiar și 90 km electric. Iată ce am descoperit după primul test.
Dacă actuala generație a lui X5 nu mai este o necunoscută pentru că deja este lansat de mai bine de un an, versiunea PHEV este recent ajunsă la vânzare și propune o serie de particularități. Una dintre cele mai importante schimbări față de generația anterioară este că noul X5 PHEV are un motor termic cu șase cilindri, spre deosebire de cel cu patru cilindri de la vechea generație. Asta aduce în mod cert un comportament mult mai rafinat și mai multă elasticitate în utilizarea de zi cu zi, mai ales în trafic extraurban, unde motorul pe benzină are un rol important la depășirile rapide. Cei 286 CP asigură rezerve importante pentru reprize rapide, fiind evident ajutat de propulsorul electric.
O altă noutate este și motorul electric, care acum este mai puternic și are o putere de 113 CP. De aceea, viteza maximă la care se poate rula complet electric este de 135 km/h, în creștere cu 15 km/h față de generația anterioară.
Baterie mai mare decât a primului BMW i3
Însă, elementul esențial care s-a schimbat pentru noua generație este pachetul de acumulatori litiu-ion. Acum, acesta are o capacitate de 24 kWh, mai mare decât avea primul BMW i3. Din această capacitate, doar 20,9 kWh pot fi consumați pentru că restul este folosit ca un buffer pentru a permite ca performanțele maxime să fie disponibile în orice moment. Practic, chiar și dacă ai bateria consumată, vei dispune de cei 394 CP ai sistemului de propulsie în orice moment.
Grație noului pachet de baterii, BMW X5 xDrive45e poate rula acum, conform specificațiilor, până la 97 km electric în condiții ideale. Realitatea ne-a arătat faptul că valori de 70-80 km pot fi atinse cu ușurință, cel puțin în condiții optime de temperatură exterioară, ceea ce este remarcabil pentru un SUV premium de clasă mare, cu o greutate de 2,5 tone.
Pentru a ține sub control această greutate, BMW X5 PHEV este echipat standard cu o suspensie pneumatică adaptivă, care permite atingerea unor valori de confort foarte bune, în ciuda masei mari cu impact major asupra amortizării. X5 PHEV este aproape la fel de confortabil ca orice alt X5, însă din punct de vedere dinamic este ușor afectat de inerția mare. Totuși, chiar și așa, X5 PHEV este un SUV rapid, care poate fi cu ușurință condus într-o manieră dinamică.
Concluzia este că drumurile zilnice prin oraș pot fi parcurse doar cu energie electrică, iar motorul termic este necesar doar în momentul în care ai nevoie de accelerații rapide. Dacă ai posibilitatea de a încărca mașina pe timp de noapte, acasă, sau pe timp de zi, la birou, este ca și cum ai avea un SUV premium de clasă mare full-electric. Până la urmă cine merge mai mult de 80 km zilnic în oraș? În ciclul extraurban trebuie să te aștepți la un consum mai mare comparat cu un model similar pe benzină, dar asta doar după ce se consumă acumulatorii, pentru că în acele momente greutatea suplimentară are un rol direct în a afecta valorile de consum.
Nu trebuie uitate nici modurile de rulare, care permit alegerea modului optim în funcție de situație, dar despre acestea am vorbit pe larg în video review-ul de mai jos.
BMW X5 xDrive45e – video review
Cu un preț care pornește de la 77.826 euro cu TVA, BMW X5 xDrive45e nu este deloc ieftin, dar comparat direct cu motorizările similare diesel și pe benzină, la care se adaugă echiparea de serie mai bună, versiunea PHEV are reale avantaje, mai ales pentru cei care circulă mulți km în traficul urban.
Fișă tehnică BMW X5 xDrive45e
Date tehnice | BMW X5 xDrive45e |
Motor | L6, turbo, benzină |
Cilindree (cmc) | 2975 |
Putere (CP/rpm) | 395 |
Capacitate acumulatori (kWh) | 24 |
Transmisie (tip/trepte) | automată, 8 trepte |
Tracțiune | integrală |
Dimensiuni (L/l/h, mm) | 4922/2004/1745 |
Ampatament (mm) | 2975 |
Volum portbagaj (l) | 500-1720 |
Greutate model testat (kg) | 2435 |
Capacitate rezervor (l) | 69 |
Accelerație 0-100 km/h (s) | 5,6 |
Viteză maximă (km/h) | 235 |
Consum WLTP (l/100 km) | 1,7 |
Emisii CO2 WLTP (g/km) | 39 |
Preț (euro cu TVA) | de la 77.826 (vezi configurator oficial) |